Antrenamentul echipei de juniori se termină la ora șapte. Antrenorul fluieră, băieții își strâng lucrurile, părinții claxonează din parcare. Andrei, portarul, își scoate mănușile, le scutură de nisip și și le pune la loc.
Are șaisprezece ani și a hotărât, într-o seară de primăvară, după un gol primit de la 30 de metri, că nu mai pleacă acasă până nu se face întuneric. De atunci, în fiecare zi de antrenament, rămâne. Cu un sac de mingi și cu oricine are chef să-i tragă la poartă.
Cincizeci de șuturi
De cele mai multe ori rămâne Bogdan, fundașul central, care stă la două străzi de el. Uneori rămâne și fratele mai mic al lui Bogdan, care are zece ani și șutează surprinzător de bine. Regula e simplă: cincizeci de șuturi din toate unghiurile, apoi douăzeci de centrări. Abia după aceea se discută despre mers acasă.
Andrei ține socoteala într-un caiet cu spirală. Câte a apărat, câte a scăpat, din ce parte. În septembrie, procentul de mingi apărate a trecut de 70 pentru prima dată. A făcut o poză caietului și i-a trimis-o antrenorului, fără niciun mesaj.
Golurile pe care le primesc duminica le-am primit deja de zece ori marțea. Doar că marțea nu le vede nimeni.
Soarele apune după tribuna mică pe la opt fără un sfert. În ultimele minute, lumina vine din spate și Andrei vede doar umbrele mingilor care vin spre el. Spune că atunci se antrenează cel mai bine — când trebuie să ghicească.
La sfârșit, strâng mingile în sac. Le numără. Dacă lipsește vreuna, o caută toți trei prin iarba de lângă gard, cu lanternele de la telefoane. Niciodată nu pleacă fără ea.
Poveștile de pe mingifotbal.ro sunt inspirate din fotbalul de zi cu zi; numele și detaliile sunt imaginate.



